O viață mai bună
pentru oameni și comunități

Descoperă câte lucruri bune se pot întâmpla atunci când ajuți:

Vise transformate în realitate pentru copiii din SOS Satele Copiilor

Parteneriatul nostru a început în 2012 odată cu proiectul „Oportunități egale pentru copiii vulnerabili – Educație și grijă pentru o șansă la o viață mai bună”. 350 de copii sub 18 ani au fost susținuți educațional și social ca să se bucure de oportunități reale de dezvoltare.

Proiectul a însemnat un ajutor în valoare de 30.000 euro, acces la educație și servicii medicale și a fost un pilon pentru un viitor mai bun.

Călătoria noastră împreună a continuat în 2014, când am remobilat 3 case de copii. Proiectul s-a numit „Împreună pentru casele familiale din SOS Satele Copiilor București” și a însemnat donații în mobilier și decorațiuni în valoare de 60.000 euro. 18 copii trăiesc acum într-o casă colorată, cu o atmosferă plină de optimism, care-i ajută să devină mai încrezători atunci când se gândesc la viitorul lor.

Tot ce ai citit mai sus a fost posibil cu ajutorul a 70 de angajați IKEA, care au muncit voluntar pentru ca visurile copiilor să devină realitate. Printre ei se numără o echipă de Design Interior ce s-a întâlnit cu copiii și a decis împreună cu ei culorile, mobilierul și decorațiunile. Departamentul de Logistică a făcut posibil transportul tuturor produselor. 

Alți 30 de voluntari au fost impresionați de copii și au asamblat produsele, oferindu-le astfel speranța unui viitor mai bun.

Și, exact cum te așteptai, clienții noștri s-au implicat la fel de mult! În aprilie 2014, 25.352 de carduri IKEA FAMILY au fost scanate. Fiecare scanare însemna 1 leu pentru copii. Clienții ne-au ajutat să ducem la bun sfârșit mobilarea celor 3 case.

Proiectul a continuat și în 2016 prin mobilarea unei case (2 bucătării, 8 băi, 8 dormitoare și 2 camere de zi).

Îți mulțumim!

Până acum, am adunat

25.352

de scanări de carduri

IKEA FAMILY.

Mai mult decât o jucărie de pluș, o șansă la un viitor mai bun

În 2003 povestea jucăriilor noastre de pluș s-a schimbat pentru totdeauna. Din simple jucării, ele au devenit un ajutor de nădejde pentru UNICEF și Salvații Copiii din toată lumea. Pentru fiecare jucărie cumpărată, IKEA Foundation a donat 1 euro proiectelor educaționale și sociale menite să schimbe în bine soarta a milioane de copii. 
Până-n prezent am donat peste 47 milioane euro iar magazinul IKEA din România face parte dintr-o rețea de 22 de magazine care se implică în fiecare zi în viitorul copiilor.

O viață mai bună pentru refugiați

Ne dorim ca refugiații să iasă din starea de criză și de frică în care se află de atât de mult timp. De aceea, în 2016 magazinul IKEA din România a donat bunuri esențiale, în valoare de 46.000 euro, către UNICEF și UNHCR Serbia pentru refugiații care au tranzitat această țară.

Când ajutorul devine o bucurie

Împreună putem schimba în bine situația comunității noastre. Vrem să ne implicăm oriunde există nevoie de noi, de aceea în 2016 am donat mobilă în valoare de 9.000 de euro către spitale, maternități, activități educaționale pentru copiii cu autism și o tabără de vară pentru copiii bolnavi de cancer.

Cum ne-am împrietenit cu Atelierul de Pânză

Atelierul de Pânză este un atelier social unde  IKEA România donează deșeuri textile și materiale publicitare vechi pentru a fi utilizate ca materii prime în confecționarea de plase, ghiozdane etc.