Aiza Botezatu

Aiza Botezatu

Ambasador

“Schimbări mici, economii mari” prin ochii mei

Share pe

Am început entuziasmată și curioasă și am ajuns la finalul proiectului determinată să merg mai departe.

Pe parcursul acestei experiențe minunate am trecut prin diversele produse oferite de IKEA în efortul de a crește conștientizarea și nevoia de a avea un stil de viață sustenabil. Nu știam la ce să mă aștept inițial și ce plăcut surprinsă am fost când am constatat cât de mult poate schimba stilul de viață și perspectiva, o simplă cutiuță, un capac mai interesant de oală sau niște pungulițe colorate.

Ce am câștigat și ce am pierdut:

În primul rând cred că am câștigat încredere. Încredere că mai sunt și alții ca mine; că cercul de oameni care doresc să trăiască sustenabil se mărește de la o zi la alta; și speranța că mâine e o nouă zi care poate fi făcută frumoasă de noi.

Ce am pierdut?! Am pierdut frica, că nimic nu se poate schimba în România, că oamenilor nu le pasă, și mai ales frica că nu avem opțiuni accesibile și pentru noi, “cei de rând”.

Câteva cifre:

Costurile de pe o lună cu mâncarea, pentru 2 persoane, cu toate mofturile făcute, ajungeau la începutul proiectului pe la 2000 ron, și asta cu toate eforturile noastre de a restrânge bugetul. Cu o nouă organizare și cu ajutorul produselor IKEA am reușit să reducem costurile la 1500 în primele 2 luni și (chiar dacă ne împăcasem cu ideea că poate cerem prea mult de la această schimbare) să ajungem acum la pragul de aproape 1000 Ron/ luna pe care ni-l propusesem la început. Am reușit să economisim bani și chiar ne-am luat o mașină de cusut pe care ne-o doream de mult. Și toate astea fără să facem prea multe compromisuri.

Risipa de alimente și cantitatea de ambalaje s-au redus până la doar 1 coș de sortare VARIERA de 18l de reciclabile la 2 săptămâni (înainte trebuia să duc 1 coș și jumătate pe săptămână și se mai adunau sticle și borcane pe lângă) și un coș de gunoi menajer la 2 sau chiar 3 zile având în vedere că înainte obișnuiam să ducem gunoiul în fiecare seară.

La începerea proiectului “O viață mai sustenabilă acasă!” obișnuiam să sărim mesele sau să mâncăm foarte târziu și să uităm să ne hidratăm, dând mereu vina pe munca și lipsa de timp sau de alte soluții. Risipeam mâncare când comandam sau găteam mai mult decât puteam să mâncăm, prin urmare mâncarea în plus ajungea fie în stomacul nostru (deși nu ne mai era foame sau în coșul de gunoi).

Acum atingem lejer cei 2L/zi recomandați și putem să ne mândrim că avem un ritm de viață sănătos și asta se vede pe pielea noastră. Toate astea în timp ce nu aruncăm mai bine de o treime din venituri pe mâncare și ne păstrăm sănătatea fără să flămânzim sau să ajungem extenuate și demotivate.

 

Recomandari:

Încearcă! Încearcă din tot și toate și ai să fii plăcut surprins de nenumărate ori. Odata cu IKEA multe alte companii sunt dispuse să creeze condițiile necesare ca noi să schimbăm locul în care trăim și să îl pregătim pentru următoarele generații. Sfârșitul acestui proiect înseamnă pentru mine doar începutul unui nou stil de viața și un efort determinat în a trăi sustenabil!

VARIERA

Coş sortare deşeuri, negru, 18l

24 lei

Coş pentru sortarea deşeurilor ce are mânerul pliabil.

Oameni care au făcut schimbări
pentru o casă sustenabilă

Ikea Sustenabila
Petra Cristina Ene

Petra Cristina Ene

Blogger

“O viață mai sustenabilă acasă poate fi ușoară, frumoasă și accesibilă..”

Ikea Sustenabila
Andreea Georgescu

Andreea Georgescu

Ambasador

“Am ales să ne înscriem în proiect în primul rând pentru a ne provoca pe noi înșine..”

Ikea Sustenabila
Silvia Iaurum

Silvia Iaurum

Ambasador

“Iată că am ajuns la finalul proiectului, deși este ciudat deoarece nu simt că este un final, ci un început. De ce spun că este un inceput?.”