Raluca Iscru

Raluca Iscru

Ambasador

Orice sfârșit de drum este, de fapt, un nou început

Share pe

Așa simt că se întâmplă și cu proiectul nostru, schimbări mici, economii mari. Dacă stau să mă gândesc, am avut de câștigat câteva sute de lei în decurs de aproape 6 luni de proiect.

Ia să vedem: am consumat mai puțină apă la baie și la bucătărie datorită bateriilor IKEA, a oalei cu capac și a cutiei mari de spălat legume. A fost mai răcoare în casă și am dat drumul la aerul condiționat mai rar datorită draperiilor și storurilor amplasate la început de primăvară. Am consumat mai puțin curent electric pentru că am folosit becuri cu led în loc de cele tradiționale. Am avut mai mare grijă la ce am cumpărat din magazine (să aibă cât mai puține straturi de ambalaj). Și am și aruncat gunoiul rezultat separat – plastic + doze aluminiu, hârtie și menajer.

De asemenea, am folosit și pentru gătit, și pentru transportul și depozitarea alimentelor casoletele de sticlă, păstrând calitatea mâncării mai mult timp. Iar economia făcută în aceste 6 luni va fi constantă timp de ani de zile datorită produselor IKEA care și-au găsit imediat locul în gospodăria mea.

Pe lângă asta, am cunoscut câțiva oameni cu preocupări similare, care încearcă să facă o schimbare de obiceiuri și, mai ales, de mentalitate. Am simțit că nu sunt singură în acest demers perceput uneori ca idealist sau ca o picătură într-un ocean. M-a motivat și m-a încărcat de energie benefică pentru alte proiecte viitoare de voluntariat și nu numai. Obiceiurile și mentalitatea se schimbă cu pași mici și, în timp, singura greseala pe care o putem face este să ne dăm batuti. Călătoria continuă și cu alte provocări!

Am conștientizat câte lucruri mai am de schimbat în comportamentul meu pentru a afecta mediul cât mai puțin și IKEA mi-a oferit câteva idei pentru o viață mai naturală și mai verde.

Iar la sfârșit de proiect am vizitat si Green Mogo, o experiență eco și un proiect viu de educație și ecologie. Mi se pare un loc plin de inspirație pentru studenți, copii și adulti în care oricine poate experimenta o viață mai aproape de natură și mai puțin invazivă vis-a vis de mediu.

De la casa cu acoperiș înierbat construită chiar de Felicia și Marius, temerarii proiectului, la mini plantația de levănțică (din care ies niște biscuiți delicioși J), la atelierul eco, la tabureții făcuți din peturi și material textile la diversele obiecte vechi transformate pentru o nouă utilizare (upcycling); toate au fost o bună inspirație.

Călătorie frumoasă în lumea schimbărilor mici care aduc economii mari!

DALSKÄR

Baterie lavoar cu sifon, cromată

290 lei

Baterie lavoar cu dispozitiv de economisire a apei. Debitul rămâne la fel, dar se utilizează cu 50% mai puțină apă.

Oameni care au făcut schimbări
pentru o casă sustenabilă

Ikea Sustenabila
Cristina Iacob

Cristina Iacob

Ambasador

“După câteva luni de folosire a produselor pe care le-am ales, se văd schimbări cuantificabile în familia noastră:.”

Ikea Sustenabila
Anca Bîrlă

Anca Bîrlă

Ambasador

“Amân de ceva timp să scriu această postare, nu pentru că nu o consider importantă, ci pentru că .. am emoții.”

Ikea Sustenabila
Raluca Iscru

Raluca Iscru

Ambasador

“Ce pot să fac într-o zi de weekend care să mă relaxeze și să fie și sănătos în același timp? O vizită la piața din cartier și, apoi, o ciorbă rădăuțeană.”