Cristina Ionescu-Berechet

Cristina Ionescu-Berechet

Ambasador

Gânduri la final de proiect

Share pe

Nici nu știu cum au trecut cele câteva luni de la începutul proiectului din care am fost bucuroși să facem parte. Mi-ar fi plăcut enorm să fi putut face mai mult, însă pur  și simplu ne-am trezit că această perioadă pe care o gândeam liniștită s-a dovedit pentru familia noastră una de cotitură.

Acum zâmbim și putem spune pe bună dreptate că IKEA ne-a fost alături.Nu numai că am văzut multă înțelegere din partea echipei (atunci când am întârziat cu trimiterea materialelor), ba chiar am simțit o deschidere și o încurajare la care nu ne-am fi așteptat. Spun asta pentru că la prima vedere problemele personale nu ar trebui să intervină în proiect. Am descoperit că IKEA Family este cu adevărat o mare familie, în care sunt implicați oameni.

Tot aici aș dori să remarc câteva aspecte legate de colaborarea cu echipa ce a reprezentat IKEA în proiect. Vreau să subliniez modul prietenos cu care am fost primiți și înconjurați la seminariile organizate, întâlniri care ne-au permis să aflăm mai multe despre produsele potrivite stilului nostru de viață, să discutăm despre efectele acestor schimbări și mai presus de toate, să ne cunoaștem și să aflăm câte ceva despre experiența cu diferite produse IKEA a celorlalți participanți în proiect. Revenind la ce spuneam puțin mai sus, spuneam că am avut parte de schimbări în primul rând în plan profesional, fapt ce a necesitat o schimbare dramatică de program.

Iată-mă astfel într-o alergătură continuă. Fiecare moment de libertate fiind văzut ca un premiu.  Schimbarea se referă la faptul că am decis să mă întorc pe băncile școlii. În acest context am fost nevoiți să modificăm destinația unei încăperi, la amenajarea căreia încă lucrăm cu scopul de a realiza un spațiu de lucru și de studiu, un atelier. De un real ajutor ne sunt cutiile pentru depozitare SAMLA, în special cele de dimensiuni mai mari, de 130 l, în care lucrurile de același tip pot sta împreună. Transparența pereților laterali ușurează identificarea și extragerea obiectului necesitat fără a stârni o adevărată revoluție printre hainele sau obiectele din cutie. Un alt capitol rezolvat cu SAMLA este și cel al pieselor de Lego. Astfel fiecare copil are câte o cutie mai mare și câteva mai mici în care piesele sunt sortate pe categorii.

Pentru că suntem cu proiectul la final aș dori să punctez faptul că lucrurile încep sa se schimbe vizibil. Cel mai greu sunt de urnit mentalitățile învechite și comoditățile. În al doilea rând am descoperit ca IKEA oferă soluțiile viabile în acest sens și sprijină initiațivele prin produsele accesibile și foarte utile pe care le-au remarcat și persoanele care ne-au trecut pragul sau cele cu care am avut ocazia să discut pe această temă.

SAMLA

Cutie, transparent

59.9 lei

Oameni care au făcut schimbări
pentru o casă sustenabilă

Ikea Sustenabila
Alin Calotă

Alin Calotă

Angajat IKEA

“Îmi doresc ca prin exemplul personal să inspir cel puțin o persoană să devină mai conștientă de importanța unui stil de viață mai sustenabil acasă..”

Ikea Sustenabila
Raluca Iscru

Raluca Iscru

Ambasador

“Mă numesc Raluca și sunt Ambasador al Sustenabilității IKEA 2017..”

Ikea Sustenabila
Cristina Iacob

Cristina Iacob

Ambasador

“După câteva luni de folosire a produselor pe care le-am ales, se văd schimbări cuantificabile în familia noastră:.”